OVB Allfinanz Romania: De cate ori ai promis ca te schimbi?

Timp de cativa ani am perfectat formula «cheltuie tot salariul inainte de finalul lunii». Am fost atat de prolifica in aceasta indeletnicire incat ma surprinde faptul ca pana acum nu am luat un premiu in acest sens.

Anii de cheltuieli nebunesti mi-au adus un sifonier ale carui rafturi gem de haine, cosmetice in toate formele de sticle si recipiente, precum si multe alte nimicuri inutile.

Dar sa nu transformam discutia intr-una despre obiceiurile de cumparaturi compulsive ale femeilor, deoarece si jumatatea masculina a familiei noastre s-a preocupat cu la fel de multa sarguinta de cheltuieli inutile. De aceea, astazi biroul este ascuns sub un morman de gadgeturi, iar cablurile se plimba linistite dintr-o camera in alta pentru a alimenta sistemul de sunet suround sau cine stie ce alte imbunatatiri tehnice aduse locuintei.

Toate aceste nimicuri fara de care la momentul achizitie credeam ca nu putem sa traim sunt, de fapt, inutile. Televizorul se aude foarte bine datorita sistemului de sunet incorporat, iar sistemul suround am ajuns sa cred ca este mai mult pentru vecini.

Bluzele negre de diverse modele sunt frumoase, dar puteam sa ma opresc in urma cu ceva timp din a le achizitiona.

Tot timpul si toti banii risipiti de-a-lungul anilor nu se vor intoarce si cred ca ar fi mai bine sa nu calculez sumele pe care as fi putut sa le am astazi la dispozitie. Cu toate acestea am inteles ca mai am inca suficient timp pentru a-mi schimba obiceiurile financiare si a-mi lua asigurarile necesare ca viitorul meu va fi mai sigur.

Timpul este esential in orice plan pe care il facem, este acea resursa fara de care nimic nu este posibil, iar cele mai bune planuri, cele care iti aduc cea mai mare rasplata, sunt cele care se implinesc intr-un timp mai indelungat. In momentul in care intelegem ca frigiderele si sifonierele noastre pot fi si pe jumatate pline, iar noi sa fim satisfacuti si ca timpul si resursele noastre financiare pot fi folosite si altfel, atunci am invatat ce inseamna sa castigi timp.

Astazi poti castiga timp sub forma unor produse ce ofera protectie pe termen mediu si lung. Vorbim mai exact despre asigurarile de viata, fie ca vorbim despre cele clasice care te protejeaza impotriva unor situatii neprevazute sau despre cele care au atasat si un program de economisire.

Asigurarile de viata, pe langa componenta lor de protectie, au si o alta de economisire. Astfel, poti opta pentru asigurari de viata cu economisire, iar la momentul ales de tine te vei bucura de o economie frumusica pe care in alte conditii poate cu greu ai putea sa o faci ce te va ajuta sa te bucuri cu adevarat de timpul tau liber.

Mai mult, in functie de puterea ta financiara, dar si de suma pe care vrei sa o ai in momentul in care polita ajunge la maturitate, tu decizi care este suma cu care vei contribui, adica tu controlezi procesul de protectie si economisire.

Stiu ca iti este greu sa faci o alegere, de aceea nu trebuie sa treci prin acest proces singur, ai nevoie de un broker de asigurare de incredere, ai nevoie de OVB Allfinanz Romania. Consultantii OVB Allfinanz Romania au la dispozitie un portfoliu complet si complex de produse menite sa te ajute sa te protejezi.

Primeste articole noi pe e-mail

Fields marked with an * are required

Mai multe articole

Vezi toate articolele